Redesteptarea - Ziar Online
A+ / A-
Acasa >> ACTUALITATE >> Lugojul, oraşul cu cei mai mari iepuri din ţarã

Lugojul, oraşul cu cei mai mari iepuri din ţarã

08 Aprilie 2010 | 11:16
Autor: Cristian Ghinea
  • RATING:
    • Currently 3.5/5 Stars.
    • 1
    • 2
    • 3
    • 4
    • 5
  • Lugojul, oraşul cu cei  mai mari iepuri din ţarã
    (1/1)
    Lugojul, oraşul cu cei mai mari iepuri din ţarã
  • Un campion naţional în greutate de 9,200 kg. Victor Giura se mândreşte cu iepurii săi din rasa Marele Alb. Cel din imagine are nu mai puţin de 9,200 kg şi este campion naţional. Tot el a obţinut şi menţiune la Campionatul European de la Nitra, unde acest splendid exponat s-a situat la doar 1,5 puncte de prima treaptă a podiumului!
    Victor Giura mai are la activ două premii internaţionale la expoziţiile de la Lugoj şi Sânnicolau Mare, din 2009. “În prezent, are zece iepuri şi trei iepuriţe din această rasă, toţi tatuaţi, cu acte şi pedigree în regulă.
    “Am început să cresc iepuri comuni încă de la vârsta de 18 ani, iar după Revoluţie am îndrăgit aceşti iepuri uriaşi. Pentru că la noi există încă un mare deficit de iepuri de rasă, am adus câteva exemplare din Germania, Slovacia şi Ungaria, pe care le-am încrucişat cu cele autohtone. Rasa Marele Alb sau Uriaşul Alb creşte foarte repede. La opt luni au deja 5-6 kg şi ajung, de obicei, la greutăţi cuprinse între 8 şi 11 kg. Greutatea depinde şi de vârstă, aceşti iepuri trăind cam 6-7 ani, vârsta ideală pentru reproducere fiind de până la 3-4 ani”, spune crescătorul Victor Giura, de la Asociaţia Independentă “Dick-T” din Lugoj.
    În ciuda mărimii lor, Uriaşii albi sunt destul de sensibili: trebuie crescuţi pe grătare de lemn, feriţi de umiditate şi de curenţi de aer.
    Cu tot cu hrană, tratamente de deparazitare şi vaccinuri, întreţinerea unui Uriaş alb nu este chiar costisitoare: cam 20-25 de euro, pe an. Mâncarea trebuie însă asigurată din belşug: lucernă de bună calitate, orz, ovăz, floare, soia, toate sub formă de concentrate. Un pui de două luni din această rasă de carne poate fi cumpărat cu 100-150 lei, iar dacă este tatuat, cu 200 lei.

    Uriaşul gri german, “regele” iepurilor de categorie grea. Lucian Onujec creşte rasele Uriaş gri german, Marele Alb şi Uriaş negru de la 14 ani. ªi el se poate mândri (foto) cu un exemplar care a luat menţiune la Campionatul European de la Nitra, cu calificativul “excelent” (96 de puncte, la 1,5 puncte distanţă de Premiul I).
    În panoplia sa, Lucian Onujec mai are un titlu de campion naţional, obţinut tot cu un Uriaş gri german, în acest an la Cluj Napoca.
    Ca şi celelalte rase de iepuri mari, Uriaşul gri german este un urmaş modificat al Uriaşului belgian. Poate atinge maximum 11 kg, dar un exemplar în “formă” de concurs trebuie să aibă cam 9 kg. Ca şi fratele său, Marele Alb, Uriaşul gri german nu este extrem de pretenţios. Mănâncă mult şi bine, numai hrană uscată, nu este prea sensibil la frig (cu excepţia puilor), în schimb nu suportă căldura. Însă, aviz amatorilor, condiţiile de creştere presupun un spaţiu adecvat. Fiecare exemplar are nevoie de cuşti de un metru lungime, 80 cm adâncime şi 60 înălţime.
    La ora actuală, Lucian Onujec deţine 40 de exemplare (cu tot cu pui) de iepuri uriaşi. Cu tot cu pedigree şi vaccin, un astfel de iepure poate fi achiziţionat cu 100-150 lei.

    Lugojul, capitala iepurilor uriaşi. Constantin Iorga, preşedintele Federaţiei Naţionale Columbofile de Agrement şi Sport Independente “Dick-T” spune că, după ce Victor Giura şi Lucian Onujec au fost remarcaţi la europenele de la Nitra, numărul crescătorilor de iepuri de talie mare a crescut cu încă cinci-şase. Aceştia s-au alăturat grupului veteranilor, din care mai face parte şi Petricică Csaba, care creşte rase de uriaşi de acum 15 ani.
    “Lugojul e un fel de capitală a iepurilor uriaşi. Aici sunt crescătorii care nu numai că au întreţinut, dar au şi îmbunătăţit rasele acestea, care, pe plan naţional, sunt din ce în ce mai puţin numeroase, ca număr de exemplare”, spune Constantin Iorga.

TAG-URI: lugojul , orasul , mari , iepuri
ARTICOLE SIMILARE
Lugojul devine  “capitala” gunoaielor
Lugojul devine “capitala” gunoaielor
0
19 Aprilie 2010 | 10:30
Pentru a se alinia normelor europene, toate gropile din mediul rural trebuie închise până la data de 16 iulie 2009. După acea dată, deşeurile ar trebui transportate la staţia de sortare şi transfer de la Lugoj, apoi la deponeul ecologic de la Ghizela. Situaţia este una hilară, pentru că niciunul dintre aceste obiective nu există.
Lugojul şi mai multe comune din zonă riscã sã ajungã în instanţã din cauza datoriilor la plata apei
Lugojul şi mai multe comune din zonă riscã sã ajungã în instanţã din cauza datoriilor la plata apei
0
19 Aprilie 2010 | 10:30
Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB), fosta Direcţie a Apelor, şi-a actualizat lista datornicilor, societăţi comerciale şi instituţii publice din întreaga regiune deservită. Printre rău-platnici apar şi societăţi din Lugoj şi mai multe primării din zona de est.
Lugojul va avea plaje amenajate pe malul Timişului
Lugojul va avea plaje amenajate pe malul Timişului
0
19 Aprilie 2010 | 10:30
Primăria Municipiului va pregăti pentru lugojeni două locaţii de recreere şi plajă pe malurile Timişului.

COMENTARII
2 Comentarii
sergiu petrescu
09 Aprilie 2010 | 04:46
iepurii astia sunt facuti in photoshop?
Nedelcu Mihai
11 Aprilie 2010 | 10:47
Nu sunt facuti in photoshop, sunt reali. Au fost prezenti la expozitia de iepuri. Sunt imensi :):)
CELE MAI CITITE STIRI DIN ACTUALITATE
Extravaganţă de bulibaşã: La nuntã cu elicopterul
0
15 Aprilie 2010 | 12:47
Iulian Boţ, fiul bulibaşei romilor din Lugoj, participă la o nuntă care a început duminică şi ţine şapte zile şi şapte nopţi.
Lugojul, oraşul cu cei mai mari iepuri din ţarã
2
08 Aprilie 2010 | 11:16
Crescătorii lugojeni ai raselor Marele Alb, Uriaş gri german şi Uriaş negru au la activ câteva titluri de campioni naţionali şi au obţinut menţiuni la ultimul Campionat European desfăşurat anul trecut în oraşul Nitra din Slovacia.
Lugojul va avea plaje amenajate pe malul Timişului
0
19 Aprilie 2010 | 10:30
Primăria Municipiului va pregăti pentru lugojeni două locaţii de recreere şi plajă pe malurile Timişului.

 

Balanta (22.09 - 22.10)



Curs Valutar
1 Euro=4.2594RON
1 Dolar SUA=3.3306RON
1 Lira sterlina=5.1044RON
>> curs pentru pentru mai multe valute


Sevensins



Google Analytics Alternative